scaun-ergonomic-cu-spatarZvonurile spun că pe Dinozaurul Niculescu, cel care, ani de-a rândul, cel puțin în ultima perioadă, s-a autointitulat „președinte” al Automobil Clubului Român (cu toții știm cum a fost organizată alegerea lui;  cum, pe șest, au fost adunate voturi în favoarea lui Niculescu, de la personaje șantajabile sau de la lingăii profesioniști de care este în permanență înconjurat), l-ar chinui oarece boli. Am spus-o, mereu, cu titlu de avertisment, nu de amenințare, că Dumnezeu nu doarme, și nici cu bâta nu bate, iar sufletele celor care au pierit de pe lumea asta din pricina lui Niculescu îl vor bântui și își vor cere/face dreptate.

Uite că, fără a ne bucura de acest lucru, am avut dreptate. Circula, cu puțin timp în urmă, un zvon conform căruia Niculescu ar zice „pas” convocărilor în fața organelor statului, din cauza unor probleme de sănătate. Deh, de la o vârstă, e o vorbă, că dacă te trezești dimineața fără să te doară nimic, sigur ești mort. Ori pe el, de câtva timp, în afară de clasica durere în cot (și în altă parte anatomică, tot din trei litere) de adevărații membri ai ACR, care i-au cerut în permamență să plece de la conducerea asociației, şi să lase pe altcineva, ales PE BUNE, LEGAL şi care este în stare să repună pe picioare (după ce a distrus şi a furat DINOZAURUL) ce se mai poate şi cât se mai poate,  îl mai doare ceva. Pe bune! Se pare că suferă de o boală destul de gravă, care îi dă de furcă și care…i-a umflat picioarele. Lucru ce l-a țintuit şi încă îl mai ţinutuieşte la pat. Acum, rămâne de văzut unde se va trata. Zvonurile zic că se teme să se trateze în țară, de frică: ar putea ajunge pe mâna vreunui medic bun care, fost membru ACR, a renunțat la calitate pentru că nu mai vedea rostul de a plăti o cotizație fără a primi nimic, niciun serviciu, în schimb. Ar putea da peste un om care s-ar fi putut sătura de tirania impusă de el în asociație, un om care nu a mai acceptat, ca atâția alții, să îi mai plătească salariul nesimțit de peste trei sute de milioane de lei vechi şi deplasările în străinătate pe bani mulţi, dar şi alte mofturi personale!

Nu, Constantin Niculescu, „președinte ” al Automobil Clubului Român! Nu te teme! Chiar dacă vei da peste un medic – fost membru ACR – să știi că nu se va răzbuna pe tine! Justiția (legea) și justiția divină sunt cele care te vor pedepsi, pentru toate faptele tale! Noi, muritorii de rând, fiecare ne facem și ne vom face meseria căreia i-am jurat credință! Nu trebuie să fugi în America să te tratezi, avem și în România medici buni…Și apoi, ar fi mult mai simplu, dacă ai rămâne în țară, și pentru organele de control sau de anchetă să te viziteze. Așa, la mii de kilometri, și la un asemenea drum, riscurile sunt mult mai mari!

Dispariţia ta poate fi de bun augur. Poate aşa, pe patul de boală,  ÎN AL 12-LEA CEAS, te-ai mai putea gândi la toate relele, furtişagurile, înşelătoriile şi necazurile provocate tuturor angajaţilor (unii chiar au murit din cauza ta, de „moarte bună” sau i-ai împins prin metodele tale securisto-comuniste, la sinucidere! Mai ţii minte, nu?) nelegiuiri care poartă „semnătura” ta, şi poate, mânat, în ultima clipă, de gândul cel bun, să te decizi să laşi asociaţia – pe care ai distrus-o – pe mâna cuiva care iubeşte, cu adevărat, ACR-ul. Nu de alta, dar să nu ne mori „preşedinte”!